Primăria Chișinău restricționează traficul auto cu ocazia Paștelui Blajinilor
Persoanele care vor merge de Paștele Blajinilor la Cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chișinău vor putea ajunge în zonă exclusiv cu mijloacele de transport public, autoritățile municipale dispunând sistarea circulației pentru alte autovehicule. Această măsură are scopul de a facilita accesul și de a gestiona fluxul mare de vizitatori, iar primăria organizează rute speciale și gratuite.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei din 10 aprilie că, pe 19 și 20 aprilie, transportul public va circula în regim special pentru a asigura un transport eficient către și dinspre cimitire. În paralel cu rutele obișnuite, vor fi introduse și rute gratuite suplimentare – 27C și 27D –, care vor deservi zona Cimitirului „Sfântul Lazăr”.
Ion Ceban a menționat că, în anii precedenți, mobilizarea municipiului a inclus aproximativ 100 de unități de transport dedicate acestei perioade și a îndemnat cetățenii să evite aglomerația, garantând că transportul va funcționa atât pentru deplasarea către cimitir, cât și pentru revenirea spre locuințe.
Conform Direcției Mobilitate Urbană, traficul pe strada Doina, în intervalul dintre strada Socoleni și intrarea principală în Cimitirul „Sfântul Lazăr”, va fi suspendat complet în zilele de 19 și 20 aprilie pentru toate vehiculele, cu excepția transportului public. De asemenea, rutele autubuzelor vor fi adaptate pe durata acestei perioade.
Ruta de autobuz nr. 26, care leagă strada Liviu Deleanu de strada Doina, va avea program ajustat în funcție de numărul de pasageri între 18 și 20 aprilie. Itinerarul rutei nr. 19 va fi prelungit până pe strada Doina, pentru a facilita accesul direct la poarta principală a cimitirului.
Pe lângă cele două rute gratuite 27C și 27D, vor fi deschise și alte rute suplimentare: ruta C va lega strada Vasile Alecsandri de strada Doina, ruta D va conecta bulevardul Renașterii Naționale de strada Doina, iar ruta nr. 27 va face aceeași conexiune pe bulevardul Renașterii Naționale – strada Doina.
Șeful Direcției Mobilitate Urbană, Dorin Ciornîi, a confirmat că transportul pe rutele 27C și 27D va fi gratuit pe toată perioada celor două zile dedicate Paștelui Blajinilor, iar frecvența și capacitatea acestor rute vor fi adaptate în funcție de necesități pentru a asigura un flux optim de călători spre și dinspre cimitir.
Astfel, municipalitatea își propune să faciliteze accesul credincioșilor în condiții optime, evitând aglomerația și traficul excesiv într-unul dintre cele mai încărcate momente ale anului.




