The Economist: Războiul din Iran riscă să declanșeze un șoc petrolier major
Războiul din Iran riscă să declanșeze cel mai mare șoc petrolier din ultimii ani, cu creșteri bruște ale prețurilor și posibile efecte de durată asupra piețelor energetice globale, avertizează revista The Economist.
Publicația amintește că, în vara lui 2025, după primele atacuri asupra Iranului, cotația Brent a urcat cu 7%, până la 74 de dolari pe baril, dar infrastructura energetică iraniană a fost atunci în mare parte cruțată, operațiunea americană a fost scurtă, iar reacția Teheranului – limitată. De data aceasta, contextul este mult mai tensionat: președintele SUA, Donald Trump, a promis bombardamente „intense și punctuale” care vor continua atâta timp cât va fi necesar, iar Iranul a ripostat lansând rachete asupra Israelului, vecinilor arabi și bazelor americane din regiune.
The Economist identifică trei factori-cheie care vor influența amplitudinea șocului petrolier. Primul vizează țintele alese de Iran în Golful Persic: de la obiective militare americane, atacurile s-au extins la porturi, aeroporturi și infrastructură civilă, iar analiști citați de publicație atrag atenția că mai multe câmpuri petroliere din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Kuweit se află în raza rachetelor și dronelor iraniene. Totuși, o lovire directă a câmpurilor petrolifere ar fi considerată imprudentă, pentru că ar provoca represalii dure chiar din partea acelor vecini care inițial au cerut dezescaladare.
Al doilea factor ține de tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz, coridor vital pentru exporturile de țiței din regiune. Strâmtoarea nu a fost închisă nici în timpul războiului Iran–Irak, însă acum Teheranul pare hotărât să o blocheze, în timp ce forțele americane susțin că ar putea înlătura o eventuală blocadă în câteva ore. Deja navigația este îngreunată de bruiajul satelitar și riscul de coliziuni, iar Iranul ar putea amplasa mine pentru a o face și mai periculoasă. Marile companii de asigurări măresc primele sau renunță la polițele pentru navele care tranzitează zona, astfel că cel puțin cinci petroliere au renunțat la traversarea strâmtorii la sfârșitul lui februarie, formându-se aglomerări de nave pe ambele maluri.
Rutele alternative au capacitate limitată: Arabia Saudită poate folosi conducta Est–Vest, iar Emiratele Arabe Unite au la dispoziție o conductă mai scurtă ce ocolește Ormuz, dar chiar și la utilizare maximă ar rămâne neexportate circa 8–10 milioane de barili pe zi, estimează analistul Jorge Leon. OPEC și aliații ar putea încerca să mărească producția, însă, dacă Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite nu își pot redirecționa fluxurile, ceilalți membri nu pot compensa lipsa.
Cel de-al treilea și cel mai important factor este evoluția regimului de la Teheran și obiectivul declarat al lui Trump de schimbare a puterii în Iran. Într-un scenariu optimist, înlăturarea actualei conduceri și reducerea influenței Gardienilor Revoluției ar diminua riscurile geopolitice, ar relaxa sancțiunile și, combinată cu creșterea exporturilor iraniene, ar putea duce ulterior la ieftinirea petrolului. The Economist remarcă însă că nicio țară nu a fost eliberată de tiranie exclusiv prin bombardamente aeriene, iar Trump a exclus trimiterea de trupe terestre, ceea ce face improbabilă o tranziție rapidă și stabilă.
Un scenariu alternativ este menținerea la putere a forțelor loiale regimului sau o luptă internă între facțiunile Gardienilor Revoluției. Într-un asemenea context, noul lider ar putea dori să demonstreze forță, menținând Strâmtoarea Ormuz parțial blocată și alimentând haosul în Golful Persic, cu scăderea producției iraniene și incertitudini pentru cumpărători precum China, care depinde masiv de țițeiul iranian.
Publicația concluzionează că, între riscul blocării strâmtorii, vulnerabilitatea câmpurilor petroliere din regiune și incertitudinea politică din Iran, piețele de energie se confruntă cu o combinație rară de factori de risc, capabilă să genereze cel mai sever șoc petrolier din ultimii ani.
