Depozit clandestin de arme descoperit într-un bloc din Chișinău
Potrivit anchetatorilor, gruparea organizată ar fi adus în mod repetat armament interzis în Republica Moldova, folosind atât punctele oficiale de frontieră cât și rute necontrolate pentru a evita verificările vamale. După introducerea ilegală, armele și munițiile erau depozitate într-o debara a unui bloc locativ din sectorul Ciocana.
În timpul perchezițiilor desfășurate în decembrie 2025, poliția a ridicat zeci de arme de foc, mii de proiectile și muniții, inclusiv dispozitive explozive militare și arme pneumatice. Printre obiectele găsite se numără grenade reactive antitanc, focoase pentru grenade de mână și componente tactice diverse, utilizate pentru modificarea și adaptarea armelor.
Expertizele balistice indică faptul că majoritatea armelor și munițiilor erau funcționale. O parte dintre acestea prezentau modificări artizanale, precum retezarea țevilor și eliminarea numerelor de identificare, dar și adaptări pentru montarea amortizoarelor de sunet. Specialiștii au mai constatat că armamentul avea origini din mai multe țări.
Suspectul reținut nu și-a recunoscut vina și este plasat în arest preventiv. În trecut, acesta a fost condamnat pentru huliganism, iar acum riscă o pedeapsă severă pentru introducerea și deținerea ilegală de armament de război.
Autoritățile continuă investigațiile pentru identificarea și reținerea tuturor persoanelor implicate în contrabanda cu arme, subliniind riscurile majore pe care astfel de activități ilegale le presupun pentru securitatea publică și ordinea de stat.




