Uniunea Europeană oferă 7,9 milioane de euro pentru refacerea Nistrului
Un grant nerambursabil în valoare de 7,9 milioane de euro va fi alocat pentru refacerea ecosistemelor din bazinul râului Nistru, afectat de criza de poluare produsă în urma atacurilor asupra Hidrocentralei din Novodnestrovsk. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a făcut acest anunț în cadrul unei emisiuni, precizând că fondurile vor fi folosite pentru proiecte menite să îmbunătățească capacitatea naturală de filtrare a apei și să diminueze impactul negativ asupra mediului.
„Este vorba despre un grant nerambursabil, destinat investițiilor în bazinul Nistrului, pentru a restabili capacitatea naturală de autofiltrare a râului, astfel încât să fim pregătiți în cazul unor eventuale accidente similare”, a explicat Hajder. Acesta a subliniat că situația este cu atât mai importantă cu cât conflictul din Ucraina continuă să genereze riscuri asupra regiunii.
Fondurile au fost furnizate de parteneri internaționali, inclusiv prin intermediul Fondului Global de Mediu, iar la nivel național va fi constituită o echipă responsabilă de implementarea și monitorizarea proiectelor ce vor fi derulate cu acești bani. Scopul principal este restaurarea ecosistemelor acvatice și reducerea poluării pentru a asigura condiții adecvate de viață și pentru populația din regiunea de nord a Republicii Moldova.
Pe 16 martie, autoritățile moldovene au instituit stare de alertă de mediu pentru o perioadă de 15 zile, ca urmare a poluării cauzate de atacurile asupra hidrocentralei din Novodnestrovsk, atacuri care au generat probleme grave pentru aprovizionarea cu apă potabilă în nordul țării. În acea perioada, localnicii s-au confruntat cu lipsa apei la robinet pe câteva zile, situație remediată cu ajutorul Uniunii Europene, în special al României, care a intervenit prompt.
Luni, 1 aprilie, ministrul Mediului a anunțat încheierea stării de alertă pe bazinul fluviului Nistru, menționând că autoritățile vor continua să monitorizeze permanent calitatea apei și să ia măsuri preventive pentru a preveni orice alte incidente similare. Investiția de 7,9 milioane de euro este un pas important în restaurarea ecosistemelor afectate și în protejarea mediului înconjurător pe termen lung.




