Ana Cerari sprijină romii din Soroca în obținerea actelor și educației
O mare parte a adulților romi din Republica Moldova nu au finalizat studiile gimnaziale, iar aproximativ 20% dintre aceștia pot fi considerați analfabeți funcțional sau absolut. Această situație îi împiedică să gestioneze singuri diverse chestiuni administrative și sociale, precum perfectarea actelor sau solicitarea ajutoarelor sociale. În orașul Soroca, rolul de mediator comunitar îi este atribuit Anei Cerari, o tânără de etnie romă care se implică activ în sprijinirea celor aflați în dificultate.
Ana Cerari, care a crescut într-o familie romă ce a valorizat atât tradițiile, cât și educația, consideră esențial ca toți copiii romi să finalizeze cel puțin studiile medii. „Datorită tatălui meu, am avut acces la școală și am reușit să termin studiile medii. Deși și eu nu doream să merg la școală când eram copil, acum înțeleg cât de important este acest lucru. Vreau să-i încurajez pe toți copiii romi să studieze și să obțină o diploma de școlarizare”, afirmă Ana Cerari.
Mulți dintre cei care se adresează mediatoarelor comunitare nu știu să citească sau să scrie și întâmpină dificultăți în formularea cererilor administrative. Raheli Codreanu, o locuitoare a Sorocăi, declară: „Noi nu prea ne pricepem la toate acestea și mediatorii din primărie ne ajută, atât la primărie, care se ocupă de asistența socială, cât și la policlinică. Ei sunt de mare ajutor deoarece mulți dintre noi nu știm să scriem bine”.
Un alt caz este cel al lui Vasile Ferari, care mărturisește că are nevoie frecvent de sprijin din cauza analfabetismului. „Nu știu să citesc și să scriu. Am doi copii și este important pentru mine să primesc ajutor când trebuie să fac diverse demersuri”, spune el.
Angajați ai administrației locale atrag atenția asupra importanței rolului mediatorilor comunitari romi. Adriana Sochirca, asistent social, explică: „Zilnic primim numeroase cereri din partea persoanelor de etnie romă, iar datorită mediatorilor, care cunosc bine problemele și nevoile acestora, aceștia primesc sprijin important în completarea actelor și în orientarea spre serviciile sociale necesare”.
În prezent, în Republica Moldova activează un număr de 47 de mediatori comunitari romi care contribuie la reducerea barierelor educaționale și administrative întâmpinate de membrii acestei comunități. Prezența lor este esențială pentru facilitarea accesului la drepturi și servicii de bază, promovând astfel incluziunea socială.




