În 2026, pescuitul meduzelor va începe în Marea Azov pentru controlul ecosistemului
Șestakov a precizat că o parte din meduze vor fi valorificate în industria gelatinei și colagenului, iar restul vor fi utilizate pentru consum alimentar sau eliminate pentru „bunăstarea ecologică” a mării. Această inițiativă survine după ce, în 2024, VNIRO, filiala Azov–Marea Neagră (AzNIIRH), a dezvoltat o tehnologie sigură pentru tratarea meduzelor, folosind extracte vegetale cu substanțe tanante.
Cercetătorii ruși au explicat că meduzele pot fi integrate în diverse preparate culinare, combinându-se bine cu legumele, sosurile sau marinadele, fiind promovate drept un aliment sănătos, cu conținut caloric redus. De asemenea, AzNIIRH a pus la punct productie de chipsuri din meduze și hidrolizat proteic destinat băuturilor și pastelor vegetale pentru sportivi.
Nivelul salinității Mării Azov a atins valori „extreme” în 2025, potrivit Ministerului Educației și Științei din Rusia, fiind măsurat la 16,8 g/l în apropiere de regiunea Herson, 16 g/l la Berdiansk și 15 g/l în zonele vestice ale Golfului Taganrog, semnificativ peste media de 9,3% înregistrată în 2006. Aceste transformări au fost impulsionate de reducerea debitului râului Don, agravată și de construirea conductei Don–Donbas în 2023.
În plus, au fost identificate noi specii invazive din Marea Neagră, precum meduzele Rhizostoma și Aurelia, care domină acum fauna locală. Navigația a facilitat și introducerea creveților din Extremul Orient și a crabilor de noroi americani. Specialiștii anticipează că salinitatea va continua să crească până la niveluri comparabile cu cele din Marea Neagră (18 g/l), ceea ce ar putea afecta semnificativ alimentarea cu apă a orașelor din zonă, în special Rostov-pe-Don, și ar favoriza răspândirea unor noi paraziți marini.




