Moldova primește 60 mil. euro pentru modernizarea irigațiilor agricole
Republica Moldova va beneficia de fonduri în valoare de 60 de milioane de euro destinate modernizării sistemului de irigații în sectorul agricol, printr-un împrumut acordat de Agenția Franceză pentru Dezvoltare și un grant al Uniunii Europene. Acordurile au fost parafate pe 14 mai, la Chișinău, în marja celei de-a 135-a sesiuni a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.
Zona de irigații vizată include reabilitarea sistemelor centralizate din localitățile Criulenii de Sus și Călinești, ceea ce va asigura accesul la apă pentru peste 3.000 de hectare de teren agricol. Această finanțare va contribui la creșterea producției agricole cu cel puțin 50% față de media ultimilor zece ani, dar și la protejarea fermierilor împotriva impactului secetei.
Ministrul delegat francez pentru Afaceri Europene, Benjamin Haddad, a declarat că deschiderea primului cluster de negocieri pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană trebuie să reflecte progresele reale în reforme, precum statul de drept, independența justiției, lupta împotriva corupției și protecția minorităților. El a subliniat că sprijinul Franței pentru procesul de integrare rămâne constant și ferm.
În același cadru, a fost semnată o declarație comună între Franța și Republica Moldova privind strategia de comunicare care să apropie societățile celor două țări și să faciliteze înțelegerea reciprocă în parcursul european al Moldovei. Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a explicat că este esențial ca cetățenii din UE să cunoască mai bine reformele realizate și contribuția Moldovei la proiectul european.
Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a evidențiat că aceste investiții sunt cele mai mari din ultimii ani pentru sectorul agricol moldovenesc și reprezintă un sprijin concret în gestionarea resurselor de apă și adaptarea la schimbările climatice.
Din suma totală alocată, 45 de milioane de euro provin dintr-un credit de la Agenția Franceză pentru Dezvoltare, iar 15 milioane reprezintă un grant acordat de Uniunea Europeană. De la începutul anului 2022, sprijinul oferit Moldovei de această agenție a depășit 300 de milioane de euro, inclusiv fonduri pentru sectorul privat.
Aceasta formă de cooperare se înscrie pe agenda relațiilor moldo-franceze consolidate și reprezintă un pas important în susținerea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, o temă centrală în cadrul sesiunii Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei desfășurate la Chișinău între 14 și 15 mai. În cadrul acestei sesiuni, Moldova a predat și conducerea Comitetului Regatului Monaco.




