Tânăr din Durlești se mută la Slobodca și transformă terenul în livadă și seră
Pavel Cherdivar a cumpărat un lot de pământ unde a construit o casă și a sădit o livadă cu pomi fructiferi, învăluită în liniștea naturii. Deși munca îl duce departe, tânărul găsește resurse și sprijin în familia și comunitatea locală pentru a-și duce viața la țară. „Vreau copiii să crească într-un mediu biologic, să ne bucurăm de spațiu și posibilități, să avem o zonă pentru joacă”, a declarat el în cadrul emisiunii „Zi de Zi” de la Radio Moldova.
Tânărul vine după o perioadă de muncă peste hotare, însă viața urbană îi pare agitată și neprielnică familiei sale. Cu sprijinul unui prieten, a găsit rapid terenul potrivit și l-a achiziționat fără ezitare. „Vecinii sunt minunați, cu suflet mare, mă ajută când plec să am grijă de tot ce am plantat”, a spus Pavel.
Pe lângă livadă, familia planifică dezvoltarea unei sere pentru legume, o activitate pe care Pavel o consideră un hobby care ar putea, în viitor, să devină o sursă de venit. „Sunt instalator, dar grădina și sera sunt pasiunea mea. Dacă vom putea extinde serele, ar putea aduce un venit suplimentar pentru familie”, a adăugat el.
Deși recunoaște beneficiile confortului urban, Pavel subliniază avantajele traiului la țară: libertatea spațiului, costurile mai mici pentru teren și posibilitatea de a-și crea propriul colț de natură. Satul Slobodca, aflat la doar 10 minute de orașul Edineț, oferă acces facil la servicii și facilități, fără compromisurile vieții în orașul aglomerat precum Chișinău.
Această experiență reflectă o tendință observată de demografi în Republica Moldova, unde tot mai multe familii aleg să se mute la țară, de cele mai multe ori în localități apropiate de orașe. Migranții interni sunt adesea tineri absolvenți sau antreprenori cu idei de afaceri, ori pensionari care doresc să revină la rădăcinile lor.
Recensământul din 2024 indică că mai mult de jumătate din populația moldovenească trăiește în mediul rural. Totuși, statistici recente arată o migrație spre centre urbane, cu 11.000 de persoane care s-au mutat anul trecut în orașe, față de 7.000 care au ales să meargă la țară. Prin exemplul său, Pavel îndeamnă tinerele familii să ia în considerare beneficiile unei vieți liniștite și aproape de natură, departe de tumultul urban.




