RECORDER: Cea mai mare firmă-fantomă din România, validată de ANAF
Acest material este realizat de Recorder și reprezintă proprietatea intelectuală exclusivă a redacției Recorder, în conformitate cu legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Publicarea lui are doar scopul de a informa și de a contribui la popularizarea jurnalismului de investigație realizat de Recorder. Apreciem efortul și munca depusă de echipa editorială. Nu revendicăm niciun drept asupra acestui material și nu îl utilizăm în scop comercial propriu. Toate drepturile asupra conținutului – text, materiale video, fotografii sau elemente grafice – aparțin Recorder. Încurajăm cititorii să acceseze platforma recorder.ro pentru a susține direct activitatea redacției.
Sub presiunea unui deficit bugetar uriaș, Guvernul recurge la măsuri de austeritate și încearcă să îndulcească tăierile promițându-le românilor că va acoperi gaura din buget și prin alte metode. Cele mai mari așteptări se îndreaptă către o instituție cheie a statului: Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), cea care ar trebui să combată evaziunea fiscală.
Dar poate această instituție să urmărească activitatea a peste un milion de companii? Politicienii ne asigură că ANAF s-a modernizat, că s-au cheltuit zeci de milioane de euro pe digitalizare și că fraudele pot fi identificate rapid. Realitatea din teren arată însă cu totul altceva.
Recorder a urmărit în ultimul an povestea unei companii de construcții care, conform cifrelor declarate la stat, pare să fie cea mai mare firmă fantomă din România. O firmă a cărei activitate mai mult decât dubioasă s-a desfășurat chiar sub ochii ANAF și a fost validată de instituție, deși fusese reclamată pentru escrocherii fiscale. În acest caz, radarul ANAF s-a dovedit incapabil să detecteze o fraudă uriașă, dezvăluind un sistem fiscal primitiv, care poate fi păcălit uneori cu mijloace dintre cele mai rudimentare.




