Pașinian și Kurti câștigă alegerile, dar provoacă provocări europene
Două țări din vecinătatea imediată a Uniunii Europene, Armenia și Kosovo, au organizat duminică alegeri generale, cu rezultate care evidențiază atât victorii clare, cât și provocări geopolitice și interne pentru parcursul lor european.
În Kosovo, scrutinul a reconfirmat poziția dominantă a Mișcării pentru Autodeterminare (Vetevendosje), condusă de premierul Albin Kurti, care și-a adjudecat din nou primul loc în parlament. Totuși, de această dată partidul său nu a reușit să obțină majoritatea absolută necesară guvernării autonome, ceea ce îl va obliga să formeze o coaliție într-un legislativ fragmentat. Alegerile au fost cele de-a treia rundă în mai puțin de doi ani, un semn al crizei politice continue care frânează procesul de reformă și consolidare instituțională în cea mai tânără țară din Europa. Participarea la vot a fost redusă, în jur de 37%, indicând oboseala cetățenilor față de instabilitatea politică.
Situația din Armenia, deși diferită ca dimensiune și context, reflectă o miză politică cu implicații strategice majore. Premierul Nikol Pașinian și partidul său, Contractul Civic, par să se impună detașat, potrivit primelor estimări și sondajelor exit-poll, deși numărătoarea voturilor nu era încă finalizată. Armenii au perceput aceste alegeri ca un referendum asupra orientării geopolitice a țării, aflată la o răscruce crucială după înfrângerile recente în regiunea Nagorno-Karabah și dezamăgirea față de sprijinul limitat din partea Rusiei. Pașinian pleda pentru continuarea negocierilor de pace cu Azerbaidjanul, normalizarea relațiilor cu Turcia și o apropiere consistentă de UE și SUA, în timp ce opoziția tindea spre realinierea în zona de influență rusă.
Din punct de vedere european, cele două alegeri oferă un contrast sondabil. Dacă Kosovo se menține ferm în zona euroatlantică, dar rămâne blocat de vulnerabilități instituționale și de un conflict nerezolvat cu Serbia, Armenia încearcă o schimbare istorică, apropiindu-se strategic de Bruxelles într-un Caucaz de Sud dominat anterior de influența Moscovei. Această evoluție confirmă că modelul european continuă să fie atractiv, chiar și în regiuni marcate de tensiuni și influențe geopolitice complexe.
Raportul cu Uniunea Europeană este însă complicat de poziții juridice și politice controversate. Kosovo are vocația europeană recunoscută oficial de Comisia Europeană, însă Serbia, candidată la UE, refuză să recunoască independența Kosovară, ceea ce blochează avansarea ambelor în procesul de integrare. De asemenea, cinci state membre UE, inclusiv România, nu recunosc formațiunea statală kosovară, ceea ce perpetuează un status quo politic și diplomatic fragil. În cazul Armeniei, apropierea față de UE este cel puțin simbolică și stratego-geopolitică, iar victoria lui Pașinian ar putea conferi capitalei armene un plus de vizibilitate și suport politic pe scena europeană.
Astfel, pentru Bruxelles, mesajul din Kosovo este unul de ambivalență: liderul popular și pro-occidental Kurti trebuie să negocieze dificultățile unui parlament fragmentat și un electorat extenuat, în timp ce Armenia oferă speranțe prin o conducere care caută sprijin extern și reforme în sens european, deși cu riscuri considerabile.
Cele două scrutinuri transmit pe de o parte dorința fermă a unor societăți din marginea continentului de a se alătura civilizației politice europene, dar și limitele cu care se confruntă aceste procese în regiuni instabile geopolitic și sofisticate din punct de vedere diplomatic. În final, atât Kosovo, cât și Armenia reafirmă că pentru mulți vecini ai UE, viitorul european este mai mult decât o chestiune economică – este o alegere strategică și identitară profundă.
