Paștele Blajinilor: o sărbătoare străveche a comuniunii între vii și morți
Termenul „blajin” are rădăcini slavone, provenind din cuvântul vechi „blaženŭ”, ce înseamnă „bun” sau „binecuvântat”. Acesta nu a fost folosit în cronicile majore medievale, ci și-a făcut apariția mai evidentă în literatura și dicționarele secolului al XIX-lea, fiind definit printr-un rol religios și popular legat de imaginația mitologică. Blajinii sunt descriși ca un popor blând și sfințit, care trăiește dincolo de lumea pământeană, lângă misterioasa „Apa Sâmbetei”, și care abia află de Paște atunci când cojile de ou roșu aduse pe apă ajung la ei.
Ritualul Paștelui Blajinilor este una dintre cele mai vechi manifestări culturale privind pomenirea morților, în care femeile plâng după cei adormiți și apoi pun pe apă coji de ouă roșii și bucăți de pâine sau colaci, oferindu-le blajinilor această vestire simbolică a Învierii. Acești blajini sunt ființe mitice, bune și luminoase, numite și „rohmani”, un termen cu origini iraniene, ce semnifică luminozitatea, reflectând influențe culturale din zona stepelor siberiene.
Biserica ortodoxă privește cu o anumită reținere această tradiție, deseori descurajând-o sau amestecând slujbele de pomenire cu ritualul de la Paștele Blajinilor, care nu figurează în cărțile oficiale de cult. Ritualul a fost păstrat mai ales în zone ca Moldova și Bucovina, unde continuă să fie practicat cu emoție și autenticitate rurală.
O sărbătoare similară este Radonița, celebrată în a doua săptămână după Paște în mai multe țări ortodoxe, inclusiv în Republica Moldova. Radonița aduce un omagiu morților familiei, celebrând Învierea lui Hristos prin vizite la cimitir și ofrande specifice, dar fără mitologia blajinilor sau simbolistica Apelor Sâmbetei. Această diferență reconfirmă natura înrădăcinată și variată a practicilor comemorative în spațiul ortodox.
În esență, Paștele Blajinilor simbolizează dificultatea omului de a accepta plecarea definitivă a celor dragi, oferind totodată un cadru festiv și teatral în care moartea este negociată și inclusă într-o comunitate extinsă, „de dincolo”. Această sărbătoare pre-creștină a supraviețuit prin integrarea în tradiția rurală, rămanând o legătură vie între cei vii și morți, mai mult decât o simplă pomenire.
Paștele Blajinilor rămâne, astfel, una dintre cele mai autentice expresii ale spiritualității populare românești, purtând în ea ecouri ancestrale și un mesaj profund despre continuitate și comuniune.
