Declinul natalității în Moldova continuă, migratia și amânarea nașterilor afectează cifra nou-născuților
Republica Moldova înregistrează un declin demografic accentuat în ultimii ani, determinat de migrația puternică și tendința familiilor de a amâna sau limita numărul de copii. În anul 2024, s-au născut 22.100 de nou-născuți, cu 6,6% mai puțini față de anul precedent, indică datele oficiale ale Biroului Național de Statistică.
Mai bine de jumătate dintre acești copii au venit pe lume din mame cu vârste între 25 și 34 de ani. Vârsta medie la prima sarcină este de 26,7 ani, însă există o diferență semnificativă între mediul rural și cel urban. Femeile din mediul rural devin mame în medie la 24,4 ani, în timp ce cele din orașe amână această decizie până la o vârstă medie de 28,5 ani.
Datele statistice arată că, la 1 ianuarie 2025, erau înregistrați 553.000 de copii cu vârste cuprinse între 0 și 17 ani, reprezentând 23,2% din populația țării. Din totalul familiilor, doar 30% cresc copii sub 18 ani, iar în 47% dintre aceste familii există un singur copil. Familiile cu trei copii sau mai mulți reprezintă doar 18,4% din total.
Instituțiile de educație timpurie sunt frecventate de 122.900 de copii. Deși majoritatea acestor instituții – 76% din totalul celor 1.465 – funcționează în mediul rural, mai mult de jumătate dintre copiii înscriși provin din mediul urban, în special din municipiul Chișinău.
În ceea ce privește învățământul primar și secundar general, acesta s-a desfășurat în 1.173 de instituții, 97,9% fiind școli publice. La începutul anului școlar 2025/2026, în sistemul educațional au fost înscriși 334.600 de elevi, în scădere ușoară cu 500 față de anul anterior.
O evoluție pozitivă se remarcă în integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale și dizabilități. Dintre cei 14.000 de elevi din această categorie, 95,8% frecventează școli generale. De asemenea, peste 13.000 de copii cu dizabilități beneficiază de alocații sociale lunare în valoare medie de 2.104 lei.
În context social, la sfârșitul anului 2025 erau în evidența Ministerului Muncii și Protecției Sociale 17.400 de copii aflați în situație de risc, majoritatea având între 7 și 15 ani. De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne a raportat 428 de infracțiuni comise de minori sau cu participarea lor, cele mai frecvente fiind furturile și faptele de huliganism. În penitenciarele din țară sunt încarcerați 36 de copii.
Aceste cifre reflectă provocările demografice și sociale cu care se confruntă Republica Moldova, evidențiind necesitatea unor politici sociale și educaționale adaptate pentru susținerea familiilor și protecția copilului.




